Susținerea, abilitarea și încrederea acordată în viziunile, proiecțiile și visele copiilor/tinerilor contrabalansează de departe orice critică negativă, oricât de constructivă ar intenționa să fie la bază. Fiindcă autodisciplina internă, autoevaluarea și experiențele personale – busola interioară – cântăresc, dintotdeauna, mult mai mult decât orice efort depus de altcineva/ceilalți.
Procesul de formare/mentorat a inclus atât partea teoretică de familiarizare și aprofundare în arta vizuală a ilustrației (ex. de carte) cât și partea practică, de planificare a ansamblului și pas cu pas și de soluționare a diferitelor provocări întâmpinate pe parcursul fiecărui proiect.
Se dorește ca prin dezvoltarea conceptului de microsistem/microambient cultural artistic să creăm o comunitate unită în care activitățile (lucrative), pornind de la învățarea și pregătirea individuală, să ducă în timp la coagularea unei echipe, subliniind astfel elementul social. Indicatorii arată că cei care beneficiază de existența și proiectele asociației, pe merit propriu, au depășit nivelul de nesiguranță în ceea ce privește viitorul, mai ales în țară, în ceea ce privește profesia sau meseria aleasă. Șansele astfel acordate tinerilor creativi, i-au determinat să creadă mai mult în talentul și capacitățile proprii, le-a crescut stima de sine și au deschis calea către noi posibilități/oportunități de ocupare a unui loc de muncă satisfăcător, cel puțin o parte dintre beneficiari fiind motivați să adere și la alte programe și ateliere de pregătire în domeniu.
Un alt indicator important este responsabilizarea pe termen mediu și lung a tinerilor implicați, de a gândi/conceptualiza, de a se forma și de a se conforma/disciplina moral și etic; pe parcursul anului 2022, prin activitatea de mentorat, s-a putut observa cum de la micile tentative de renunțare și nerăbdare, tinerii au reușit să încheie cu succes primul lor proiect, câte o carte ilustrată dedicată copiilor, și să fie mult mai încrezători și mai pragmatici privind spre viitorul lor în țară.